Autenticitatea Sf. Scripturi

Autenticitatea Sfintei Scripturi - testul dovezilor interne -
Prof. Cornel Dragoş
Beneficiile îndoielii trebuie acordate documentului însuşi, şi nu însuşite de critic pentru sine. Dictonul lui Aristotel încă se mai află la baza criticii literare. Cu alte cuvinte, nu trebuie să se presupună de la început existenţa unor alteraţii sau greşeli în documentele analizate, decât în cazul în care autorul se descalifică singur prin contradicţii sau inexactităţi evidente. Dacă prin testul bibliografic s-a demonstrat că textul biblic actual are acelaşi conţinut cu scrierile originale, mai rămâne de verificat în ce măsură înregistrările cuprinse în aceste documente sunt demne de încredere. Al doilea test istoric prezentat de Sanders restatorniceşte prin critică ştiinţifică ceea ce ofensiva ateistă şi raţionalistă crezuse că va distruge.
O metodă originală în investigaţiile istorice, folosită de mulţi cercetători din domeniu a fost prezentată de istoricul american Louis Gottschalk. Prin ea se subliniază că abilitatea scriitorului sau a martorului în a propovădui adevărul este de mare ajutor pentru istorie în determinarea credibilităţii ce i se poate acorda. Abilitatea de a spune adevărul este strâns legată de apropierea martorului, din punct de vedere geografic şi cronologic, de evenimentele înregistrate. Relatările Noului Testament provin fie de la martori direcţi, fie de la cei care şi-au adunat informaţiile de la martori oculari: Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând (Luca 1, 1-3). Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri . (II Petru 1, 16). Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui este adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi (Ioan 19, 35).
Apropierea dintre relatările înregistrate şi evenimentele înseşi reprezintă un mijloc eficient de certificare a acurateţei memoriei martorilor. Totuşi, un istoric poate întâlni şi martori care, conştienţi sau nu, fac afirmaţii false, deşi ar fi competenţi să mărturisească adevărul. Înregistrările neo-testamentare se aflau în circulaţie încă din timpul vieţii unora dintre contemporanii lui Hristos. Desigur că ei ar fi putut confirma sau infirma acurateţea relatărilor. În apologia Evangheliei, Apostolii au apelat - chiar atunci când se confruntau cu cei mai severi oponenţi - la cunoştinţele acestora cu privire la viaţa Mântuitorului. Să rememorăm predica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi.(Fapte 2, 22). <Şi aceasta grăind el, întru apărarea sa, i-a zis Festus cu glas mare: Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te duce la nebunie. Iar Pavel a zis: Nu sunt nebun, preaputernice Festus, ci grăiesc cuvintele adevărului şi ale înţelepciunii. Regele ştie despre acestea şi în faţa lui vorbesc fără sfială, fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas ascuns, pentru că nu s-au întâmplat într-un ungher. (Fapte 26, 24-26). Ucenicii Domnului nu şi-au putut permite vreo inexactitate (ca să nu spunem de vreo manevrare intenţionată a faptelor) care ar fi putut fi demascată ad hoc de potrivnicii gata de ofensivă. Din contră, unul dintre punctele forte ale propovăduirii Apostolilor era apelul plin de îndrăzneală la memoria ascultătorilor, ce puteau reprezenta oricând factor de corectare. La data când Evangheliile se cristalizaseră în scris existau numeroşi martori a căror opinie n-ar fi fost lipsită de importanţă . Instruit în disciplina investigaţiilor istorice şi fin analist al documentelor antichităţii, Will Durant comenta: ,În ciuda prejudiciilor şi a prejudecăţilor teologice, Evangheliştii înregistrează multe incidente pe care nişte simpli inventatori ar fi evitat să le consemneze: disputa dintre Apostoli cu privire la întâietatea în împărăţie, fuga lor după arestarea lui Iisus, nesiguranţa iniţială cu privire la misiunea Lui, strigătul disperat al Domnului de pe Cruce". Faptul că un grup de oameni simpli ar fi putut inventa în timpul unei singure generaţii o personalitate atât de puternică şi atrăgătoare ca a Mântuitorului, o morală neîntrecută, o viziune atât de inspirată cu privire la solidaritatea şi dragostea interumană, ar reprezenta o minune mult mai de necrezut decât minunile evanghelice. După ani de cercetări intense, consemnările referitoare la viaţa şi învăţăturile lui Hristos constituie cel mai fascinant punct de atracţie pentru omul modern. Articol preluat de la: http://www.laurentiudumitru.ro/autenticitatea-sfintei-scripturi.php