Cele două tăişuri ale cipului 
Există cel puţin două motive pentru care cipul a fost transformat în sabie cu două tăişuri, tăind în dreapta şi în stînga, fără a fi mînuită de nimeni. Sau aparent de nimeni. Chiar înainte de a fi implimentat, cipul a făcut atîta rău adunării ortodoxe, încît este de prisos a mai încerca să demonstrezi că cipul este ceva bun.
Ierarhia BOR s-a arătat incapabilă să calce pe cip pentru a putea vorbi poporului. Cipul acesta fermecat se preface din sabie în fluture, iar din fluture în vultur, luînd ochii tuturor. Iar dacă cineva încearcă să-i arate adevărata faţă, cipul se preface în floare sau în pîine. De aceea oricine vorbeşte împotriva lui apare ca un vrăjitor şi un mincinos.
Cine a vorbit despre cip şi a rămas întreg?
A vorbit Părintele Iustin şi a fost lovit de oficiali, a vorbit mitropolitul Teofan şi a fost lovit de popor. Amîndoi sînt oameni care iubesc Biserica şi amîndoi au dorit să salveze adunarea.
Voi numi, aşadar, cele două tăişuri ale cipului în care se taie creştinii.
Prima tăietură a fost făcută de credinţa că cipul este pecetea prorocită în Apocalipsă şi că oricine va accepta un paşaport cu cip va pierde harul şi se va lepăda de Hristos pentru a sluji Antihristului. Dar nu este aşa. Acest aspect a fost cu înţelepciune lămurit de Părintele Efrem din Arizona într-un cuvînt adresat ortodocşilor români. Dacă ierarhii români ar fi dat dovadă de înţelepciunea şi dragostea Părintelui Efrem, ar fi observat că însuşi Părintele Iustin a subliniat acest lucru în una din adresările sale. Pentru cei care nu ştiu, Părintele Efrem este ucenicul direct al Sfîntului Iosif Isihastul şi unul din glasurile cele mai autoritare în ortodoxia mondială.
Or, declaraţiile oficiale şi particulare ale unor ierarhi sau purtători de cuvînt ai BOR au fost pripite şi simpliste, băgîndu-l pe Părintele Iustin într-o oală cu fanaticii şi bezmeticii care lovesc fără socoteală în Sfînta Biserică. Ar trebui ca BOR să se îngrijească mai mult de imaginea ei în lume, ştiind că în ultimii 20 de ani s-a făcut cunoscută mai mult pentru greşeli epocale, motiv pentru care credincioşii români sînt primiţi cu reticenţă în pelerinajele lor pe la mănăstirile din Grecia, Rusia, Serbia sau Georgia, iar preoţilor de multe ori li se refuză comuniunea liturgică pe motivul amestecului ierarhiei române într-un ecumenism vulgar, străin de predania Ortodoxiei. Pot spune cu certitudine că nici un ierarh român nu se bucură de faima pe care o are în întreaga lume ortodoxă Părintele Iustin Pîrvu de la mănăstirea Petru Vodă. Este singurul duhovnic român cunoscut atît în Rusia, cît şi în Grecia, America şi în toată lumea. Lovind în el, oficialii BOR îşi taie craca de sub picioare. Rănile pe care le fac Bisericii vorbele pripite, spuse din dorinţa unor ierarhi de a „ieşi bine”, nu vor putea fi acoperite cu hîrtii, oricît de multe şi oricît de ştampilate ar fi ele.
Aşadar, a doua tăietură a fost adusă adunării ortodoxe chiar de ierarhia care a încercat să combată fanatismul. Este adevărat că, pe alocuri, mişcarea împotriva cipuirii populaţiei pulsa de fanatism. Însă este la fel de adevărat că ierarhia a dat dovadă de multă lipsă de experienţă în încercarea de a domina mulţimile. Dacă Senatul a putut oferi, măcar formal, posibilitatea monahilor ortodocşi de a-şi exprima punctul de vedere, Sfîntul Sinod a emis judecăţi fără să-şi asculte credincioşii şi, îndeobşte, fără a cerceta cauza. Sfîntul Sinod a tăiat cu sînge rece 400.000 de credincioşi care şi-au declarat în scris împotrivirea faţă de aceste cipuri. Oficialii BOR nu doar că nu şi-au susţinut credincioşii, ci au mers făţiş împotriva lor, făcînd lobby introducerii cipurilor în România, în timp ce unii senatori s-au declarat împotriva acestui fapt. La modul formal, ortodocşii au găsit mai multă înţelegere în Senat decît în Sinod.
Ceea ce se poate întîmpla acum (şi există toate semnele pentru aceasta!) este ca Sinodul BOR să piardă partea cea mai însemnată a electoratului (circa 2-3 milioane de alegători), virîndu-i gratis politicienilor care se vor oferi să le reprezinte interesele. Dacă pînă acum Pătriarhul BOR (care este şi Sinodul, de fapt) era curtat şi finanţat de stat pe motiv că asigura victoria alegerilor, acum Patriarhul ar putea deveni neinteresant din acest punct de vedere, deoarece a pierdut, politic vorbind (nu eclesial), o parte foarte însemnată a electoratului.
Trebuie să admitem că aceşti „fanatici”, a căror cifră oscilează între 2 şi 3 milioane de alegători, sînt cei mai activi şi cei mai bine organizaţi dintre ortodocşii români. Asta nu înseamnă că sînt în mod neapărat şi cei mai buni rugători, postitori etc., ci doar că, dacă şi-ar pune mintea, ar putea influenţa simţit rezultatele viitoarelor alegeri. Au şi apărut senatori care s-au declarat solidari cu grupul mare al ortodocşilor, ajungînd într-un timp record să aibă parte de o audienţă pe care nu şi-ar fi cumpărat-o nici dacă ar fi băgat în publicitate mai multe milioane de euro. Faptul că Senatul a invitat călugării la dezbateri este dovada cea mai grăitoare că Securitatea Statului a apreciat just numărul ortodocşilor nemulţumiţi şi amploarea pe care o poate căpăta reacţia lor. Din păcate, Sinodul BOR nu a procedat la fel, preferînd să lovească în credincioşi, decît să iasă la dialog cu ei.
Cu alte cuvinte, fanatismul, atunci cînd apare, nu poate fi combătut prin fanatism. El poate fi iertat mulţimilor, dar nu poate fi iertat conducătorilor, cu atît mai mult ierarhilor. Orice fenomen de masă are în el şi o doză de fanatism, pentru că altfel nu se poate. Acest fior care mişcă poporul în dorinţa sa de a i se face dreptate poate fi condamnat, dar poate fi şi înţeles. Unii l-au lăudat, alţii l-au blamat. Unii l-au liniştit prin cîntări, alţii prin sabie. Din cele întîmplate, reiese că păstorii români nu ştiu să cînte pe placul oilor pe care le pasc. Să vedem dacă ştiu să bată atît de bine, încît să le facă să-i urmeze de frică.
Adică să vedem dacă noua generaţie de ierarhi vor şti să fie la fel de cruzi şi de laşi ca şi ierarhii care i-au trimis la chinuri şi moarte pe preoţii anticomunişti, iar acum le ţin lecţii despre cum trebuie să intre Biserica docilă în lagărul demonic pe care ni-l pregătesc minţile iluminate ale noii lumi.
Ierarhia BOR s-a arătat incapabilă să calce pe cip pentru a putea vorbi poporului. Cipul acesta fermecat se preface din sabie în fluture, iar din fluture în vultur, luînd ochii tuturor. Iar dacă cineva încearcă să-i arate adevărata faţă, cipul se preface în floare sau în pîine. De aceea oricine vorbeşte împotriva lui apare ca un vrăjitor şi un mincinos.
Cine a vorbit despre cip şi a rămas întreg?
A vorbit Părintele Iustin şi a fost lovit de oficiali, a vorbit mitropolitul Teofan şi a fost lovit de popor. Amîndoi sînt oameni care iubesc Biserica şi amîndoi au dorit să salveze adunarea.
Voi numi, aşadar, cele două tăişuri ale cipului în care se taie creştinii.
Prima tăietură a fost făcută de credinţa că cipul este pecetea prorocită în Apocalipsă şi că oricine va accepta un paşaport cu cip va pierde harul şi se va lepăda de Hristos pentru a sluji Antihristului. Dar nu este aşa. Acest aspect a fost cu înţelepciune lămurit de Părintele Efrem din Arizona într-un cuvînt adresat ortodocşilor români. Dacă ierarhii români ar fi dat dovadă de înţelepciunea şi dragostea Părintelui Efrem, ar fi observat că însuşi Părintele Iustin a subliniat acest lucru în una din adresările sale. Pentru cei care nu ştiu, Părintele Efrem este ucenicul direct al Sfîntului Iosif Isihastul şi unul din glasurile cele mai autoritare în ortodoxia mondială.
Or, declaraţiile oficiale şi particulare ale unor ierarhi sau purtători de cuvînt ai BOR au fost pripite şi simpliste, băgîndu-l pe Părintele Iustin într-o oală cu fanaticii şi bezmeticii care lovesc fără socoteală în Sfînta Biserică. Ar trebui ca BOR să se îngrijească mai mult de imaginea ei în lume, ştiind că în ultimii 20 de ani s-a făcut cunoscută mai mult pentru greşeli epocale, motiv pentru care credincioşii români sînt primiţi cu reticenţă în pelerinajele lor pe la mănăstirile din Grecia, Rusia, Serbia sau Georgia, iar preoţilor de multe ori li se refuză comuniunea liturgică pe motivul amestecului ierarhiei române într-un ecumenism vulgar, străin de predania Ortodoxiei. Pot spune cu certitudine că nici un ierarh român nu se bucură de faima pe care o are în întreaga lume ortodoxă Părintele Iustin Pîrvu de la mănăstirea Petru Vodă. Este singurul duhovnic român cunoscut atît în Rusia, cît şi în Grecia, America şi în toată lumea. Lovind în el, oficialii BOR îşi taie craca de sub picioare. Rănile pe care le fac Bisericii vorbele pripite, spuse din dorinţa unor ierarhi de a „ieşi bine”, nu vor putea fi acoperite cu hîrtii, oricît de multe şi oricît de ştampilate ar fi ele.
Aşadar, a doua tăietură a fost adusă adunării ortodoxe chiar de ierarhia care a încercat să combată fanatismul. Este adevărat că, pe alocuri, mişcarea împotriva cipuirii populaţiei pulsa de fanatism. Însă este la fel de adevărat că ierarhia a dat dovadă de multă lipsă de experienţă în încercarea de a domina mulţimile. Dacă Senatul a putut oferi, măcar formal, posibilitatea monahilor ortodocşi de a-şi exprima punctul de vedere, Sfîntul Sinod a emis judecăţi fără să-şi asculte credincioşii şi, îndeobşte, fără a cerceta cauza. Sfîntul Sinod a tăiat cu sînge rece 400.000 de credincioşi care şi-au declarat în scris împotrivirea faţă de aceste cipuri. Oficialii BOR nu doar că nu şi-au susţinut credincioşii, ci au mers făţiş împotriva lor, făcînd lobby introducerii cipurilor în România, în timp ce unii senatori s-au declarat împotriva acestui fapt. La modul formal, ortodocşii au găsit mai multă înţelegere în Senat decît în Sinod.
Ceea ce se poate întîmpla acum (şi există toate semnele pentru aceasta!) este ca Sinodul BOR să piardă partea cea mai însemnată a electoratului (circa 2-3 milioane de alegători), virîndu-i gratis politicienilor care se vor oferi să le reprezinte interesele. Dacă pînă acum Pătriarhul BOR (care este şi Sinodul, de fapt) era curtat şi finanţat de stat pe motiv că asigura victoria alegerilor, acum Patriarhul ar putea deveni neinteresant din acest punct de vedere, deoarece a pierdut, politic vorbind (nu eclesial), o parte foarte însemnată a electoratului.
Trebuie să admitem că aceşti „fanatici”, a căror cifră oscilează între 2 şi 3 milioane de alegători, sînt cei mai activi şi cei mai bine organizaţi dintre ortodocşii români. Asta nu înseamnă că sînt în mod neapărat şi cei mai buni rugători, postitori etc., ci doar că, dacă şi-ar pune mintea, ar putea influenţa simţit rezultatele viitoarelor alegeri. Au şi apărut senatori care s-au declarat solidari cu grupul mare al ortodocşilor, ajungînd într-un timp record să aibă parte de o audienţă pe care nu şi-ar fi cumpărat-o nici dacă ar fi băgat în publicitate mai multe milioane de euro. Faptul că Senatul a invitat călugării la dezbateri este dovada cea mai grăitoare că Securitatea Statului a apreciat just numărul ortodocşilor nemulţumiţi şi amploarea pe care o poate căpăta reacţia lor. Din păcate, Sinodul BOR nu a procedat la fel, preferînd să lovească în credincioşi, decît să iasă la dialog cu ei.
Cu alte cuvinte, fanatismul, atunci cînd apare, nu poate fi combătut prin fanatism. El poate fi iertat mulţimilor, dar nu poate fi iertat conducătorilor, cu atît mai mult ierarhilor. Orice fenomen de masă are în el şi o doză de fanatism, pentru că altfel nu se poate. Acest fior care mişcă poporul în dorinţa sa de a i se face dreptate poate fi condamnat, dar poate fi şi înţeles. Unii l-au lăudat, alţii l-au blamat. Unii l-au liniştit prin cîntări, alţii prin sabie. Din cele întîmplate, reiese că păstorii români nu ştiu să cînte pe placul oilor pe care le pasc. Să vedem dacă ştiu să bată atît de bine, încît să le facă să-i urmeze de frică.
Adică să vedem dacă noua generaţie de ierarhi vor şti să fie la fel de cruzi şi de laşi ca şi ierarhii care i-au trimis la chinuri şi moarte pe preoţii anticomunişti, iar acum le ţin lecţii despre cum trebuie să intre Biserica docilă în lagărul demonic pe care ni-l pregătesc minţile iluminate ale noii lumi.
preluat de pe blogul Pr. Savatie Bastovoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu